Psiho-oncologie

Psihoterapie adolescenți
septembrie 23, 2021
Logopedie
septembrie 23, 2021

Psiho-oncologie

Simbioza perfectă între psihologie și oncologie, psiho-oncologia este considerată a fi terapie pentru minte, trup și suflet. Are ca scop principal este de a ameliora pe cât posibil stresul și durerea psihică provocate de primirea diagnosticului, instalarea bolii sau suportarea tratamentului. Lupta împotriva oricărei boli, indiferent de amploarea ei, se face cu ajutorul minții pacientului. Astfel că, o stare psihică sănătoasă și stabilă face ca recuperarea să se desfășoare mult mai lin și, în final, îi crește semnificativ eficacitatea. Din aceste considerente, este absolut necesar contactul cu un psiho-oncolog în această etapă a vieții, deoarece reprezintă un pas esențial în procesul de învingere a bolii.

Creșterea calității vieții pacientului oncologic

Desigur că odată cu stabilirea unui diagnostic atât de dur, pacientul va avea parte de schimbări majore a stilului de viață, care, de multe ori devin greu de manageriat pe cont propriu. Așadar, suportul unui psiho-oncolog îl va ajuta să învețe să accepte situația, să o confrunte în mod direct și să păstreze vie speranța că este o etapă ce poate fi depășită. Deși traiul cu o astfel de afecțiune poate fi extrem de dificil, tratamentul oncologic punându-și amprenta asupra funcționalității fizice și psihice, menținerea pe o linie pozitivă, suportul emoțional constant și insuflarea speranței de viață pot face mai ușoară parcurgerea tratamentului.

Diminuarea depresiei și anxietății

Nu doar fizicul este afectat în aceste situații. Psihicul poate suferi de o degradare tulburătoare dacă nu primește ajutor de specialitate în vederea acceptării situației curente. Majoritatea pacienților trec prin episoade severe de depresie și anxietate cauzate în special de frica de moarte sau de duritatea tratamentului oncologic. Specialistul are sarcina de a menține această situație în parametri optimi, în așa fel încât să nu reprezinte factori de avansare a bolii. Deși astfel de gânduri sunt dificil de gestionat, psiho-terapeutul trebuie să găsească metode prin care să nutrească dorința de luptă. Depresia se manifestă cu episoade de oboseală cronică, durere interioară, apatie, stări continue de frică, care, în final, duc la abandon. Din aceste motive este foarte important să i se aducă aminte constant faptul că boala poate fi învinsă și că puterea se află în interiorul său.

Susținerea pacientului  pe traseul de evoluție al bolii

Pe tot parcursul luptei împotriva cancerului pacientul are nevoie de suport moral pentru a nu cădea pe o pantă negativă care să îi îngreuneze drumul spre vindecare. Cel mai important pas în dobândirea unei note de optimism este acceptarea bolii și a faptului că există șanse mari de vindecare atât timp cât colaborează cu medicii și nu își creează singuri obstacole psihologice.

Deși implementarea unui plan de terapie oncologică aduce cu sine o serie de schimbări majore asupra sitului de viață, activitățile benefice de dinainte de diagnostic trebuie menținute, pentru a nu simți o deconectare bruscă de la viața cu care pacientul era obișnuit. Așadar, dincolo de orele și zilele pe care le petrece în spital, acesta este încurajat să desfășoare în continuare activități uzuale, care să-l ajute să se deconecteze de la cadrul clinic.

Consilierea psihologică a aparținătorilor bolnavului oncologic

Vestea instalării unei astfel de boli nu îl afectează doar pe pacientul în cauză, ci și pe cei apropiați lui. De aceea, pentru a contura un cadru optim care să favorizeze vindecarea, aceștia trebuie să aibă parte de consiliere în vederea acceptării situației curente. Importanța acestui lucru este dată de faptul că pacientul are nevoie de susținere emoțională de la toate persoanele cu care ia contact, ceea ce îi va nutri sentimentul de speranță și, totodată, îi va da putere să lupte pentru a rămâne în viață pentru cei ce au încredere că va reuși să învingă boala.

Call Now Button