Psihoterapie de cuplu

Psihoterapie adulți
septembrie 23, 2021
Psihoterapie copii
septembrie 23, 2021

Psihoterapie de cuplu

Psihoterapia de cuplu se adresează acelora care prezintă probleme în gestionarea relației cu partenerul, probleme pe care nu le pot soluționa individual și au nevoie de suport de specialitate în acest sens. Finalitatea acestor ședințe terapeutice este de a reuși să se descopere factorii care au dus la instalarea problemelor în cuplu, dar și soluții practice care să îi ajute să ajungă treptat într-un stadiu în care aceste probleme lipsesc. Situațiile cu care se prezintă pacienții la cabinet sunt diverse și se manifestă diferit, de la cuplu la cuplu, fapt ce determină delimitarea lor în categorii distincte.

Certuri frecvente

Cei mai atenți și dornici de rezolvare pacienți se prezintă la cabinet încă din stadiul incipient al problemei. Apariția certurilor tot mai frecvente, de cele mai multe ori, din motive nesemnificative, sunt primul semn al erodării relației. Satisfacția conviețuirii s-a diminuat, ori defectele partenerului încep să surclaseze calitățile, sau pur și simplu monotonia are un cuvânt important de zis în gestionarea vieții în doi. În acest punct, se realizează descoperirea cauzelor și eliminarea lor. Pacienții sunt conștienți că este nevoie de o schimbare și psihoterapeutul este acolo să le ghideze drumul spre recăpătarea sau reinventarea fericirii de odinioară.

Gelozie, violență

Gelozia reprezintă o patologie ce trebuie tratată individual în vederea obținerii unor rezultate evidente în îmbunătățirea relației de cuplu. Dacă, în cazuri mult mai grave, este dublată de violență este cu atât mai clar faptul că este necesar să se intervină cât mai repede și eficient în vederea atingerii unui punct comun de confort. De cele mai multe ori gelozia se naște din nesiguranța în forțele proprii și de îndoiala că persoana de lângă ar rămâne dacă nu s-ar simți constrânsă. De aici apar și primele semne de violență, ca dovadă a puterii de dominație.

Indecizia de a rămâne în relație

De-a lungul relațiilor ce se întind pe perioade lungi de timp apar cel puțin o dată dubii cu privire la părăsirea sau nu a relației. Acestea apar din varii motive, însă principalul aspect, la fel ca în cazul oricărei situații de acest fel este lipsa de comunicare a dorințelor și așteptărilor pe care le aveți de la partener. Senzația că acesta nu oferă ceea ce v-ați conturat inițial ca ideal al relației poate duce la o stare continuă de nemulțumire și insatisfacție. Aceste aspecte pot fi remediate cu ajutorul psihoterapiei în cadrul căreia partenerii se deschid complet unul față de celălalt și învață să comunice eficient.

Lipsa rezolvării acestora poate duce la o altă problemă de cuplu pe cât de gravă, pe atât de frecventă, și anume infidelitatea. Prin psihoterapie nu se analizează doar cauzele care au condus la acest act și cum pot fi ele înlăturate, ci se practică și procesul de înțelegere și iertare a partenerului, dar și recăpătarea încrederii.

Pregătirea pentru căsătorie

Pregătirea pentru marele pas poate conduce la o stare generală de stres, frică și anxietate, ceea ce afectează în mod direct calitatea relației. Terapia îi va ajuta pe cei doi să înlăture aceste stări prin procedee de cunoaștere în profunzime și prin solidarizarea încrederii reciproce, apelând la experimente și teste care să îi proiecteze în viața de familie.

Sexologie

Sexul reprezintă un raport de conectare absolută cu partenerul, nu doar din punct de vedere fizic, cât și emoțional, mental și spiritual. Din acest motiv, absența lui poate duce la degradarea considerabilă a legăturilor interpersonale. Astfel că, este nevoie de un număr de ședințe de terapie în cadrul cărora cei doi să stabilească obiective comune, să împărtășească dorințe, așteptări, dar și nemulțumiri, în așa fel încât să pună bazele unei relații satisfăcătoare din acest punct de vedere.

Call Now Button